Pompe de caldura ASG (apa - apa si sol - apa)

Ventilatia – o chestiune de sanatate

VENTILATIA

o problema care conditioneaza sanatatea celor care locuiesc in imobile

 

Deşi este greu de crezut în lipsa unei documentări, multe dintre imobilele rezidenţiale construite astăzi în Romania fara sisteme de ventilatie, pot genera boli grave locuitorilor acestor imobile.

  • Aceste boli sunt cauzate de toxicitatea aerului din interior, ca urmare a acumulării diverselor noxe, în lipsa unei ventilaţii corespunzătoare.
  • În ţările Europene dezvoltate şi în America de Nord nu este admisă construcţia de imobile rezidenţiale fără respectarea unor norme stricte de ventilaţie interioară (ANSI/ASHRAE Standard 62-2001, Ventilation for Acceptable Indoor Air Quality), pentru asigurarea calităţii aerului interior. (IAQ= INDOOR AIR QUALITY).
  • În lipsa unui sistem de ventilaţie, imobilele rezidenţiale au în interior un aer, care după normativele europene sau americane este considerat toxic şi periculos, impropriu respiraţiei, datorită acumulării de noxe, care pot genera boli respiratorii cronice (astm), boli senzoriale, cancer, etc. Aceste boli, sunt denumite în literatura tehnică de specialitate ca fiind “Sindromul Clădirii Bolnave” (SBS = Sick Building Syndrome Symptoms).

Odată cu intrarea noastră în Europa, am început să fim confruntaţi cu obligaţiile ţărilor europene privind depoluarea, reducerea noxelor, etc. Primele reacţii s-au materializat în obligaţia de a ne izola termic imobilele, conform normelor europene, pentru reducerea pierderilor termice. Ca de obicei, am copiat numai ceea ce era obligatoriu dar nu am vrut să vedem mai departe, care sunt efectele nocive complementare pe care le induce acest sistem de etanşare a imobilelor, asupra locuitorilor acestor imobile. Consecinţele negative, toxice pentru organism ale izolării termice şi etanşării imobilelor sunt în principal următoarele:

  • În lipsa schimburilor de aer cu exteriorul (care la imobilele construite pe vremea lui Ceauşescu existau din plin, în principal datorită neetanşietăţilor de la geamuri şi uşi), în camere şi în special în acelea în care se stă mai mult timp fără deschiderea uşilor (dormitoare) se acumulează cantităţi mari de noxe, în special CO2 provenit din respiraţie, gaze provenind de la materialele de construcţie şi mobilier, etc. Dacă în celelalte camere ale unui imobil, pe timpul zilei se mai deschid uşile sau geamurile şi se mai fac astfel schimburi de împrospătare a aerului din interior, în dormitoare, pe durata nopţii, nimeni nu se trezeşte la minimum 2 ore pentru a mai deschide uşi sau ferestre în scopul eliminării acestor noxe. De aceea, nivelul de CO2, ajunge să crească pe durata nopţii, mult peste limitele normale cu consecinţe destul de riscante iar în cazul copiilor chiar grave. Plecând de la constatarea că un adult are nevoie pe pentru o respiraţie normală, conform normelor americane (ASHRAE) de 20 cfm/persoană = 9,2 litri/sec, (cfm = cubic feet per minute) pentru o oxigenare normală a organismului, rezultă că după numai câteva ore de somn, nivelul de oxigen scade progresiv sub normal, iar procentul de CO2 creşte peste valoarea maximă admisibilă de 800 ppm. Totodată creşte prin emisie progresivă şi procentul celorlalte gaze toxice emise de mobilier, de materialele de construcţie, de covoare, parchet, etc. Consecinţa de multe ori se simte prin aceea că persoana respectivă în cel mai fericit caz, se scoală cu senzaţia că este obosită, de multe ori cu dureri de cap şi o stare generală ca şi cum trezirea nu este completă, acuză uneori dureri în gât, senzaţii de vomă, afectări senzoriale de gust sau miros, senzaţii de astm, vertij, etc. Mai mult, la copii, nivelul crescut de CO2, afectează dezvoltarea celulelor nervoase.
  • În lipsa schimburilor de aer cu exteriorul, umiditatea rezultată din respiraţie şi din activităţile casnice (în principal gătitul cu gaze generează o mare cantitate de vapori de apă, deschiderea uşii la baie, maşina de spălat, etc), condensează pe zonele mai reci ale interiorului imobilului generând pete de umiditate care se acoperă foarte repede cu mucegai. – vedeţi imaginile de mai jos:

Odată cu intrarea noastră în Europa, am început să fim confruntaţi cu obligaţiile ţărilor europene privind depoluarea, reducerea noxelor, etc. Primele reacţii s-au materializat în obligaţia de a ne izola termic imobilele, conform normelor europene, pentru reducerea pierderilor termice. Ca de obicei, am copiat numai ceea ce era obligatoriu dar nu am vrut să vedem mai departe, care sunt efectele nocive complementare pe care le induce acest sistem de etanşare a imobilelor, asupra locuitorilor acestor imobile. Consecinţele negative, toxice pentru organism ale izolării termice şi etanşării imobilelor sunt în principal următoarele:

  • În lipsa schimburilor de aer cu exteriorul (care la imobilele construite pe vremea lui Ceauşescu existau din plin, în principal datorită neetanşietăţilor de la geamuri şi uşi), în camere şi în special în acelea în care se stă mai mult timp fără deschiderea uşilor (dormitoare) se acumulează cantităţi mari de noxe, în special CO2 provenit din respiraţie, gaze provenind de la materialele de construcţie şi mobilier, etc. Dacă în celelalte camere ale unui imobil, pe timpul zilei se mai deschid uşile sau geamurile şi se mai fac astfel schimburi de împrospătare a aerului din interior, în dormitoare, pe durata nopţii, nimeni nu se trezeşte la minimum 2 ore pentru a mai deschide uşi sau ferestre în scopul eliminării acestor noxe. De aceea, nivelul de CO2, ajunge să crească pe durata nopţii, mult peste limitele normale cu consecinţe destul de riscante iar în cazul copiilor chiar grave. Plecând de la constatarea că un adult are nevoie pe pentru o respiraţie normală, conform normelor americane (ASHRAE) de 20 cfm/persoană = 9,2 litri/sec, (cfm = cubic feet per minute) pentru o oxigenare normală a organismului, rezultă că după numai câteva ore de somn, nivelul de oxigen scade progresiv sub normal, iar procentul de CO2 creşte peste valoarea maximă admisibilă de 800 ppm. Totodată creşte prin emisie progresivă şi procentul celorlalte gaze toxice emise de mobilier, de materialele de construcţie, de covoare, parchet, etc. Consecinţa de multe ori se simte prin aceea că persoana respectivă în cel mai fericit caz, se scoală cu senzaţia că este obosită, de multe ori cu dureri de cap şi o stare generală ca şi cum trezirea nu este completă, acuză uneori dureri în gât, senzaţii de vomă, afectări senzoriale de gust sau miros, senzaţii de astm, vertij, etc. Mai mult, la copii, nivelul crescut de CO2, afectează dezvoltarea celulelor nervoase.
  • În lipsa schimburilor de aer cu exteriorul, umiditatea rezultată din respiraţie şi din activităţile casnice (în principal gătitul cu gaze generează o mare cantitate de vapori de apă, deschiderea uşii la baie, maşina de spălat, etc), condensează pe zonele mai reci ale interiorului imobilului generând pete de umiditate care se acoperă foarte repede cu mucegai. – vedeţi imaginile de mai jos:

 

• În lipsa schimburilor de aer cu exteriorul, mirosurile inevitabile rezultate de la mobilier, de la transpiraţie, de la bucătărie, de la lenjeria de pat, de la covoare, de la detergenţii utilizaţi, de la maşina de spălat sau coşul de rufe pentru spălat, etc se acumulează inevitabil, se mixează iar rezultatul este resimţit în cel mai fericit caz, ca un “efect de aer închis”, oricum neplăcut pentru cei care locuiesc în imobil, dar izbitor, pentru cei care vin de afară de la aer curat.
• În lipsa schimburilor de aer cu exteriorul, încărcătura ionică a aerului interior, atât de benefică pentru organism, se reduce aproape integral, cu alte cuvinte aerul “se descarcă” de încărcătura ionică, de care organismul uman are absolută nevoie

  • ÎN CONCLUZIE, AERUL DEVINE ARTIFICIAL, TOXIC ŞI TOTAL DIFERIT DE AERUL PE CARE “MAMA NATURĂ” L-A CREAT PENTRU OM. 
  • ÎNTR-UN ASTFEL DE MEDIU, ORGANISMUL UMAN ÎŞI REDUCE DRASTIC STAREA DE SANĂTATE ŞI CAPACITATEA DE MUNCĂ.

Care este expertiza ţărilor dezvoltate în acest domeniu? 

(Veţi observa că “la ei” se discută numai despre ventilaţie insuficientă, pentru că „la ei” nici nu se poate imagina o lipsă totală de ventilaţie a imobilelor aşa cum gasim, la noi destul de des). Citez din literatura de specialitate menţionată la sfârşitul acestei prezentări:

Bioxidul de carbon
Ce este bioxidul de carbon?

Bioxidul de carbon este unul dintre gazele mai frecvente de pe pământ. Este un produs rezultat din procesele de ardere şi metabolismul natural al organismelor vii. Noi inspiram oxigen si expiram bioxid de carbon. Nivelul de bioxid de carbon în aerul expirat, este în procent de aproximativ 3,8% (38.000 ppm; ppm = procente per milion). Când bioxidul de carbon este expirat, el se amestecă rapid cu aerul din jur şi, în cazul unei ventilaţii reduse, concentraţia de CO2 din incinta va creste progresiv. Conţinutul de CO2 în aer liber este de obicei cuprins intre 350-450 ppm. În zonele puternic industrializate sau în centrul marilor oraşe europene, poate ajunge accidental pana la 800 ppm, datorita traficului auto in special. CO2 nu trebuie confundat cu monoxidul de carbon (CO), care este un gaz extrem de toxic, rezultat în general in urma unor procese de ardere incomplete care este letal de la concentraţii peste 50 ppm. Chiar dacă bioxidul de carbon (CO2) în sine nu este la fel de periculos cum este monoxidul de carbon (CO), concentraţia de CO2 în incinte este utilizată ca referinţă a calităţii ventilaţiei interioare. În ultimii ani, atenţia cercetătorilor de mediu a fost axată pe poluarea aerului din interiorul imobilelor, ca un rezultat al rapoartelor tot mai numeroase care semnalau boli specifice, ale “sindromului clădirii bolnave”. (SBS = Sick Building Syndrome Symptoms). Incidenţa acestui sindrom, este în creştere şi datorita faptului că oamenii tind sa îşi petreacă mai mult de 90% din timp, în incinte închise în care în general, ventilaţia nu este corespunzătoare. Calitatea aerului din interior a fost astfel în mod direct considerată a fi cauza incidenţei simptomelor legate de sănătate, cu consecinţe privind creşterea absenteismului şi pierderea productivităţii individuale, în raport direct proporţional cu durata de expunere în mediul cu ventilaţie insuficientă. Concentraţiile scăzute de formaldehidă sunt capabile totuşi să provoace simptome acute iritative de la o concentraţie <0,05 ppm, dar cel mai periculos este faptul că ridică mult coeficientul de risc pentru alergii senzitive, iritaţii cronice şi cancer. Rapoartele microbiologice indica apariţia în spaţiile insuficient ventilate de alergeni, praf ciuperci şi bacterii. Nivelul acestor alergeni specifici este suficient pentru a cauza afecţiuni alergene ocupanţilor imobilului, cel mai adesea generând afecţiuni de astm cronic. Din acest motiv, standardul american ASHRAE 62-1989, pentru calitatea aerului interior (IAQ= INDOOR AIR QUALITY) stabileşte ca nivel minim de ventilaţie, 20 cfm pentru fiecare persoană aflată în incinta respectivă, pentru asigurarea condiţiilor de evitare a sindromului clădirii bolnave.(SBS).

Ventilatia - o chestiune de sanatate

Diagrama din figură arată care este nivelul de acumulare a CO2 într-o incintă, în funcţie de nivelul de ventilaţie. Se observă că pentru o ventilaţie de 20 cfm/pers (culoare mov), se asigură în incintă o concentraţie de bioxid de carbon (CO2) sub 800 ppm, nivel considerat ca fiind acceptabil de standardele americane. De asemenea, pentru nivelul de ventilaţie de 10 cfm/persoană, acumularea de bioxid de carbon (CO2) în interiorul imobilului este de peste 1200 ppm, mult peste valorile maximale ale standardului.
Ventilatia - o chestiune de sanatate

SICK BUILDING SYNDROME (SBS), care în traducere înseamnă SINDROMUL CLĂDIRII BOLNAVE, cu referire la imobilul care induce acest sindrom, este în fapt o combinaţie de boli (un sindrom) asociate cu imobilul în care un individ îşi petrece majoritatea timpului. Un raport al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii referitor la acest sindrom a constatat faptul ca cca 30% din clădirile noi şi renovate la nivel mondial generează simptomul SBS. Cauza esenţială care generează acest sindrom constă în calitatea slabă a aerului interior. Cauzele frecvente care generează acest sindrom constau în defecţiuni ale instalaţiei de încălzire, de condiţionare, în efectele de generare de gaze toxice de către materialele utilizate în construcţia imobilului, de existenta unor agenţi organici volatili de existenta mucegaiului, de emisiile de ozon produse de aparatura de birou, de bioxidul de carbon rezultat din respiraţie şi din procesele casnice de preparare a hranei,etc. Toate aceste gaze toxice se acumulează în lipsa unui aport strict necesar de aer proaspăt. SBS poate apare după numai câteva ore şi se manifestă prin iritaţii senzoriale ale ochilor, nasului, gâtului, probleme neurotoxice sau o modificare a stării de confort. Mai pot apare iritaţii ale pielii, reacţii nespecifice de hipersensibilitate, modificări senzoriale de miros şi gust, etc. Sunt situaţii în care efectele pot apare şi la câteva săptămâni sau pot evolua în boli cronice de respiraţie (astm) sau modificări senzoriale cronice.(se pierde simţul gustului sau mirosului). Dacă perioada de expunere este relativ redusă, efectele pot dispare imediat ce persoana părăseşte imobilul respectiv. Normativele ASHRAE 62-2001 stabilesc pentru şcolile şi birourile din Carolina de Nord restricţii pentru calitatea aerului interior (IAQ) obligând la o ventilaţie de 15cfm pentru fiecare persoană aflată în interiorul imobilului. Normativele ASHRAE recomandă ca în interiorul imobilelor, concentraţia de bioxid de carbon (CO2) sa fie menţinută sub 1.000 ppm (părţi per milion) în sălile de clasă şi sub 800 ppm în birouri. De reţinut este faptul ca aerul proaspăt pe care îl inhalăm în mediul exterior conţine cca 300 – 450 ppm bioxid de carbon şi că aceasta este proporţia optimă pentru organismul uman. Într-o incintă corect ventilată, concentraţia de bioxid de carbon trebuie sa fie de max. 800-1000 ppm.

Nu este locul sa deschid o cutie a Pandorei despre calitatea aerului din scolile si gradinitele de la noi, unde situatia este …..

Ventilatia - o chestiune de sanatateSite-ul www.schoolclearinghouse.org/pubs/engcklst.pdf face referire la normele de ventilaţie în şcoli, stabilite în baza instrucţiunilor Consiliului de Stat pentru Educaţie din Departamentul Instrucţiunii Publice (The NC State Board of Education, Department of Public Instruction ) care sunt de 15 cfm pentru fiecare persoană din incintă. Aceeaşi instituţie constată că în cazul neîndeplinirii acestor parametri de ventilaţie, personalul din interiorul incintei va prezenta simptome de somnolenţă, reacţii întârziate, coeficienţi foarte reduşi de performanţă şi risc crescut de infecţii. Diagrama din figura alăturată, prezintă relaţia dintre nivelul de ventilaţie şi conţinutul de CO2 dintr-o incintă. Se constată că sistemele de ventilare care asigură un nivel de ventilare mai mic de 15 cfm/persoană sunt considerate ca fiind sisteme subventilate, deoarece permit acumulări ale conţinutului de CO2 mai mari de 1100 ppm, considerate ca fiind periculoase. Sistemele de ventilare ideale sunt cele care asigură un nivel de ventilare cuprins între 20 -28 cfm/persoană deoarece asigură în interiorul incintei o concentraţie maximă de CO2 de 800 ppm.
ASHRAE 90 recomandă instalarea de senzori de măsurare a nivelului de CO2 în toate incintele locuite, folosirea acestor senzori fiind considerata singura tehnologie matură de asigurare a calităţii aerului interior (IAQ). Consecinţele toxicităţii ratelor mici de ventilaţie care conduc la acumulări de CO2 asupra sănătăţii sunt prezentate detaliat într-un raport întocmit de:

  • Helsinki University of Technology, Laboratory for Heating, Ventilating and Air Conditioning, Finland; • Lawrence Berkeley National Laboratory, Indoor Environment Department, Environmental Energy Technologies Division, USA si
  • National Institute for Occupational Safety and Health, USA Această lucrare reprezintă sinteza a douăzeci de studii cu aproape 30.000 de subiecţi privind efectul asupra sănătăţii umane a unor rate de ventilaţie reduse. Aproape toate rezultatele au indicat faptul că o rată de ventilaţie de 10 l/sec de persoană în toate tipurile de construcţii a fost asociată cu o înrăutăţire semnificativă a stării de sănătate. Pentru rate de ventilaţie de peste 10l/sec de persoană, s-a constatat o reducere a sindromului SBS, care a dispărut total la ratele de ventilaţie de 20l/sec de persoană.

Ventilatia - o chestiune de sanatate

La efectuarea măsurătorilor privind concentraţia de CO2, a rezultat faptul ca toţi subiecţii au dezvoltat sindromul SBS atunci când concentraţia de CO2 a atins 800 ppm.

Studiile de ventilaţie au raportat şi un risc relativ de 1,5 – 2 pentru boli respiratorii. Studiul respectiv face o trecere în revistă a cazuisticii pe parcursul ultimilor 20 de ani din Europa şi America de Nord, unde a fost evidenţiată cazuistica sindromului clădirilor bolnave. (SBS = Sick Building Syndrome Symptoms) Acest sindrom, conform specificaţiilor grupului de lucru al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii care poarta denumirea de sindromul clădirii bolnave (SBS) se caracterizează prin următoarele: senzaţii de usturime la nivelul ochilor, nasului, combinată cu iritaţia gâtului, senzaţii de membrane şi mucoase uscate, eritem (roşeaţa pielii), oboseală mentală; dureri de cap, o frecvenţă ridicată a infecţiilor căilor respiratorii şi tuse, răguşeală, respiraţie şuierătoare, senzaţie de mâncărime, hipersensibilitate, greaţă şi ameţeli. Sindromul clădirii bolnave (SBS) este de multe ori, de asemenea, caracterizat de alte simptome nespecifice, cum ar fi: uscăciunea mucoasei nazale, congestie nazală (nas înfundat, blocat); excreţii nazale abundente; simptome faringiene, dificultate de concentrare, precum şi dificultăţi în respiraţie şi dureri in piept. Normativele de ventilaţie din Europa si America de Nord prevăd debitele minime de aer proaspăt raportate per ocupant sau per unitate de suprafaţă a podelei. Din 1981, valorile au variat de la 2,5 ls-1 per persoană (ASHRAE 1981) la 20 ls-1 per persoană (NKB 61 1991). În prezent, valorile orientative din standardele majore sunt aproape 20 Ls-1 per persoană. Această valoare este determinată prin experimentele de laborator. La un nivel de ventilaţie de 8 Ls-1 per persoană se constată că 20% din numărul de subiecţi testaţi reclamă încă sindromul SBS. Totuşi acest nivel este considerat satisfăcător de normativele ASHRAE 1989.

Toate standardele consideră însă că o concentraţie de CO2 peste 800-1000 ppm generează pentru toţi subiecţii sindromul SBS. Starea de echilibru se obţine atunci când concentraţia de bioxid de carbon din aer este de sub 800 ppm.

Din aceste motive, în prezent, standardul de ventilaţie american (ASHRAE 1989) este în revizuire. În Europa se utilizează prescripţiile standardului de ventilaţie CEN 1998.
Un nivel de CO2 de 1000 ppm este echivalent cu 1.8 g CO2 / aer m³.
Atunci când un adult mediu expiră, proporţia de bioxid de carbon este de 35 000-50 000 ppm – Acest lucru echivalează cu aproximativ 0.01 grame CO2 pe secundă (g / s) (aproximativ 0.005 l / s) (Indoor Air Quality in Office Buildings: A Technical Guide.
http://www.hc-sc.gc.ca/ewh-semt/pubs/air/office_building-immeubles_bureaux/co2_e.html, accessed 12/5/2007).
În cazul copiilor, ratele de emisie sunt mai mici în stare de repaos dar, având în vedere că la vârste fragede agitaţia materializată în numărul de mişcări este foarte mare, producţia lor de bioxid de carbon poate fi foarte bine la niveluri similare cu aceea a adultilor.[Guidelines for Ventilation Requirements in Buildings – Indoor Air Quality and Its Impact on Man, European Concerted Action, Report No 11, 1992].

NE ÎNTREBĂM RETORIC: “LA NOI, ÎN “MINUNATA NOASTRĂ ŢARĂ”, CARE ESTE NIVELUL DE CO2 DIN IMOBILELE CARE NU AU NICI UN FEL DE SISTEM DE VENTILAŢIE?

Pe durata nopţii, în dormitoare, în imobilele din Romania, concentraţia poate ajunge  între 4.000 ppm – 6.000ppm. Nu mai vorbim de ceea ce se întâmplă în grădiniţe, şcoli, ş.a.m.d..

CARE SUNT SOLUŢIILE ŞI CUM S-AR PUTEA SOLUŢIONA ACESTE PROBLEME ?

Ar fi suficient ca la cca două ore să se deschidă ferestrele şi să se aerisească toate camerele. Vara este posibil. Dar iarna? Ce bine ar fi dacă am putea aerisi în acelaşi mod şi iarna, fără să pierdem căldura din interior ! Se poate realiza acest lucru, care seamănă cu o magie?

DA, SE POATE.

CUM AU REZOLVAT ŢĂRILE CIVILIZATE ACEASTĂ PROBLEMĂ?

Cu ajutorul sistemelor de ventilaţie cu recuperarea entalpiei, aşa numitele ROŢI DE ENTALPIE! “ENTHALPY WHEEL”

Ventilatia - o chestiune de sanatate

Astfel arată o “roată de entalpie” dotată cu sistem de recuperare a căldurii. Cu ajutorul unui sistem complex de discuri asemănător turbinei, acest sistem reuşeşte să colecteze toată căldura şi umiditatea de la aerul viciat evacuat afară şi să o transfere aerului rece, proaspăt introdus în incintă. În acest mod, aerul proaspăt introdus este aproape la temperatura aerului evacuat şi în acest mod, consumul de căldură pentru încălzirea camerei este foarte putin afectat de ventilaţie. Sistemul este comandat de un mini-tablou electronic complex care analizează permanent calitatea aerului din interiorul incintei. CU UN ASTFEL DE ECHIPAMENT, AERUL DIN CAMERĂ ESTE PERMANENT PROASPĂT, CALD ŞI IONIZAT IAR UMIDITATEA EXCESIVĂ CARE PROVOACĂ CONDENS ŞI MUCEGAI ESTE EVACUATĂ. TOTUL CU UN CONSUM ENERGETIC NEGLIJABIL.
(Recuperatorul de entalpie este acţionat de un motor electric cu puterea de cca 40W la 12 sau 24 V iar pentru încălzirea aerului aspirat din exterior se foloseşte căldura aerului viciat evacuat din interior. Gradul de recuperare a căldurii din aerul evacuat este de până la 92%).

ESTE CA ŞI CUM AM AVEA FERESTRELE DESCHISE PETRU O AERISIRE PERMANENTĂ VARA ŞI IARNA, DAR FĂRĂ A PIERDE CĂLDURA DIN INTERIOR!

Am optat pentru aceste sisteme individuale la nivelul camerelor în care se stă mai mult (dormitor, birou, living) deoarece sunt extrem de simplu de montat, au funcţionare individuală şi nu trebuie umplut imobilul cu ţevi, ca la ventilaţia centralizată. Aceasta este schema de funcţionare recuperatorului de entalpie.

Sistemele de ventilaţie cu recuperare de entalpie pot fi montate şi sub forma unor instalaţii centralizate, la nivelul întregului imobil, dezavantajul acestora constând în faptul că pentru fiecare cameră trebuie să existe câte două circuite de tubulatură (aspiraţie aer viciat şi respectiv introducere aer proaspăt şi încălzit), toate circuitele de tubulatură fiind conectate la modulul central de ventilaţie cu recuperare de entalpie, amplasat de obicei în podul imobilului. Modulul central şi schema instalaţieiarata ca în figurile de mai jos: Formele uzuale ale modulelor centrale de ventilaţie cu recuperare de entalpie diferă în funcţie de fabricant.

Prezint mai jos câteva exemple în acest sens:

Recuperatorul individual de entalpie” pentru o singură cameră, este un cilindru, cu o lungime de cca 4-10 inches, construit dintr-un material cu o foarte buna caracteristică de transfer termic, de obicei aluminiu şi materiale sintetice, prevăzut cu numeroase duze şi pasaje cu straturi netede si ondulate, de trecere a aerului, paralele cu direcţia fluxului de aer. Suprafeţele spălate de aer, au forma unor faguri, pentru a înmagazina cât mai multă căldură. Aceste suprafeţe au forme circulare cu grosimea de 1,5-2 mm şi sunt fixate pe un ax comun, rotindu-se cu o viteză cuprinsă între 2-20 rotaţii pe minut. Suprafaţa acestor recuperatoare de entalpie este cuprinsă între 300 -3300 mp, în funcţie de configuraţie. Psihometria recuperării de entalpie este reprezentată prin diagramele următoare:

În fig A aerul rece este încălzit de la pct 1 la punctul 2 în timp ce aerul cald este răcit de la pct.3 la pct.4. În acest caz, temperatura aerului rece este deasupra punctului de roua a aerului cald şi nu are loc condensarea vaporilor de apă. În figura B este ilustrat procesul prin care condensarea vaporilor de apă apare în fluxul de aer cald, împreună cu evaporarea în fluxul de aer rece. În acest caz, transferul de căldură latentă este mult îmbunătăţit şi deci eficienţa recuperării de entalpie este mult îmbunătăţită. Figura C reprezintă procesul total de recuperare a entalpiei în care debitele masice ale fluxului de aer sunt egale iar căldura latentă şi cea totală sunt egale. În acest proces teoretic, recuperarea de entalpie este 100%. În practică, randamentul de recuperare este de cca 85-92%. Poza 15 Trebuie menţionat foarte clar că “Recuperatorul de entalpie” nu este un ventilator urmat de un schimbător de căldură. O astfel de instalaţie nu ar putea asigura niciodată un coeficient de recuperare de până la 92%. Principiul de funcţionare al “Recuperatorului de entalpie” (în traducere ad literam din limba engleză = Roata de entalpie “ENTHALPY WHEEL”) este asemănător cu modul în care uneori încercăm să răcim în mod rapid ceaiul sau cafeaua, utilizând 2 pahare. Transferăm ceaiul fierbinte dintr-un pahar în celălalt şi răcim paharul fierbinte în care a fost ceaiul în jet de apă rece, după care transferăm ceaiul în paharul astfel răcit ş.a.m.d. În câteva astfel de transferuri, cu răcire în jet de apă rece a paharului fierbinte în care a fost anterior ceaiul, acesta se răceşte complet. Cam la fel este şi principiul de funcţionare al recuperatorului de entalpie, cu sublinierea că se recuperează şi umiditatea aerului viciat evacuat, împreună cu căldura

latentă de condensare a umidităţii acestuia, astfel: Aerul din interior, cald şi viciat este introdus într-un spaţiu din recuperatorul de entalpie, tip fagure, cu o suprafaţă desfăşurată extrem de mare de contact realizată din aluminiu şi acoperită cu un material puternic hidroabsorbant. Acest spaţiu este rece, deoarece el a fost anterior umplut cu aer rece de afară.
În momentul când aerul caVENTILATIAld din interior umple acest spaţiu, au loc două efecte:

  • primul efect la contactul aerului cald din interior cu pereţii reci ai recuperatorului de entalpie este depunerea umidităţii conţinute sub formă de condens, fenomen extrem de important din punct de vedere energetic, deoarece la condensare, aceşti vapori cedează căldura latentă de vaporizare, adică cedează toată căldura pe care au absorbit-o de la sursa de căldură pentru a se transforma din lichid în vapori. Efectul termic este foarte puternic şi produce o încălzire pronunţată a pereţilor recuperatorului de entalpie.
  • Al doilea efect constă în schimbul termic dintre aerul cald şi pereţii recuperatorului de entalpie, care se încălzesc şi mai mult. În continuare acest aer este evacuat în exterior iar în acelaşi spaţiu intră aerul rece de afară. Acesta se încălzeşte de la pereţii foarte calzi unde anterior a fost aerul din interiorul incintei şi este propulsat spre interior. În acest mod, coeficientul de recuperare al energiei termice a aerului evacuat ajunge până la 92%

 

VENTILATIA – o chestiune care condiţionează sănătatea şi chiar viaţa

NOI VĂ OFERIM SOLUŢIA!
Sisteme de ventilaţie individuale, pentru camerele expuse riscului (dormitoare, living-uri, băi) cu montaj într-o singură zi.
Ventilatia - o chestiune de sanatate

NOI VĂ OFERIM! 
Soluţia tehnică cea mai simplă pentru asigurarea calităţii aerului interior prin eliminarea tuturor noxelor. Soluţia o reprezintă un sistem de ventilare denumit tehnic: “RECUPERATOR DE ENTALPIE”, care poate introduce în camera pe al cărei perete este montat, un volum de aer proaspăt de 547 mc/24 ore. Acest sistem de ventilare poartă denumirea de “ RECUPERATOR DE ENTALPIE”, (în traducere ad literam din limba engleză “Roată de entalpie” = “ENTHALPY WHEEL”) deoarece recuperează entalpia aerului viciat, evacuat din incintă. Cu alte cuvinte, aerul cald care părăseşte incinta, încălzeşte aerul rece care intră, astfel încât incinta nu pierde căldură. Coeficientul de recuperare al căldurii este cuprins între 85%-92%. Este ca şi cum imobilul respectiv ar avea ferestrele deschise iarna, pentru aerisire, dar căldura din incintă ar fi obligată să rămână în interior. Funcţionarea acestor “ROŢI DE ENTALPIE”, este descrisă în cele ce urmează. Nu este vorba de ventilatoare cu schimbătoare de căldură ci de un sistem mult mai complex, cu o tehnologie de vârf, care realizează problema complicată a introducerii de aer proaspăt de afară în cantitate suficientă pentru asigurarea calităţii aerului interior, îndeplinind condiţia ca energia termică a aerului cald şi viciat evacuat să fie transferată aerului rece şi proaspăt care intră în incintă, astfel încât, per global, imobilul să nu piardă căldura prin acest sistem de ventilaţie. Aceasta este una din soluţiile cele mai utilizate în statele dezvoltate, pentru asigurarea calităţii aerului interior conform standardelor menţionate.

În cele ce urmează îmi propun să prezint în mod succint problema de importanţă majoră a ventilaţiei interioare precum şi soluţiile moderne prin care ţările dezvoltate au rezolvat această problemă. Rezultă riscul enorm pe care ni-l asumăm locuind într-un imobil fără ventilaţie.

 

Formele uzuale ale modulelor centrale de ventilaţie cu recuperare de entalpie diferă în funcţie de fabricant.

Prezint mai jos câteva exemple în acest sens:

Ventilatia - o chestiune de sanatate

 

Ventilatia - o chestiune de sanatate
Click pentru a mari

Coeficient pe care nici pe departe nu poate fi atins de un sistem constituit din ventilator şi schimbător de căldură, cu care nu are nimic în comun privind procesul de recuperare termică.
Documentaţia tehnică utilizată este următoarea:

  • ASHRAE. 2001. ANSI/ASHRAE Standard 62-2001, Ventilation for Acceptable Indoor Air Quality. American Society of Heating, Refrigerating and Air-Conditioning Engineers.
  • Dols, WS and GN Walton. 2002. CONTAMW 2.0 User Manual. National Institute of Standards and Technology, NISTIR 6921.
  • Emmerich, SJ and AK Persily. 2001. State-of-the-Art Review of CO2 Demand Controlled Ventilation Technology and Application. National Institute of Standards and Technology, NISTIR 6729.
  • Levin, H. 1995. Emissions Testing Data and Indoor Air Quality. 2nd International Conference on Indoor Air Quality, Ventilation and Energy Conservation in Buildings, 1: 465-482.
  • Persily, AK. 2001. Addendum 62n: Revising the Ventilation Rate Procedure. ASHRAE Journal 43 (9): 12-13.
  • Persily A, Musser A, Emmerich, SJ and Taylor M. 2003. Simulations of Indoor Air Quality and Ventilation Impacts of Demand Controlled Ventilation in Commercial and Institutional Buildings. National Institute of Standards and Technology.
  • Demand Controlled Ventilation System Design, Carrier Corporation, Syracuse, NY, 2001Application Guide for Carbon Dioxide Measurement and Control, Telaire Corporation, Goleta, California, 1994.
  • Vaculik, F. and Shaw, C.Y. 1995. Managing Indoor Air Quality Through the Use of HVAC Systems, Institute for Research in Construction, National Research Council of Canada. NRCC 38546.
  • ASHRAE 1989. ASHRAE Standard 62-1989, Ventilation for Acceptable Indoor Air Quality, ASHRAE, Atlanta, Ga.
  • Reardon, J.T., Shaw, C.Y. and Vaculik, F. 1994. Air Change Rates and Carbon Dioxide Concentrations in a High-Rise Office Building, ASHRAE Transactions, 100(2).
  • Plett, E.G., Vaculik, F. and Shaw, C.Y. 1992. Controlling Indoor Air Quality:
  • Ventilation Engineering Guide, Public Works and Government Services Canada and National Research Council of Canada.
  • Said, M.N.A., Shaw, C.Y., Plett, E.G. and Vaculik, F. 1995. Computer Simulation of Ventilation Strategies for Maintaining an Acceptable Indoor Air Quality in Office Buildings.